Faceți căutări pe acest blog

9 iun. 2013

NOTE DE PRIMAVARA

NOTE DE PRIMĂVARĂ

După o iarnă lungă, apăsătoare,
Eu mă găsesc proptit la geam
Te-aștept s-apari, să-mi vii cu soare
La fel ca-n fiecare an.

Primăveri, în șir tot trec
Și mă găsesc cu ochii pe fereastră,
De-aici de sus eu mă înec
Cu frământări ce crâncen mă apasă.

Aprilie a venit
Și din balcon, eu încă te privesc,
Cu fața-ntoarsă înspre răsărit
Trotuarul veșnic străjuiesc.

Am hotărât ca astăzi să cobor,
Să te salut sfios,
Să-ți prind o floare-n păr
Și să te-ntreb, curios,
Dacă vreodatm-ai observat
Cum pașii ți-i măsor
Dacă vreodată ai gustat
Din dulcele amor .

Îmi sorb cafeaua grabnic,
Și-arunc pe mine un tricou,
Ies repede din bloc,
M-așez pe-o bancă, în Copou.

Aici, tablou-i de poveste,
Potecile de flori sunt pline,
O pasăre-mi doinește,
Și pân’ să realizez că vine,
Căldura mă topește.

Adie-o atmosferă caldă
În suflet mi se-așterne primăvara
Mă-nbată atât de zdravăn,
Că pânce vine seara
M-adun din brațele iubitei,
Mă scutur de parfumul ei amețitor,
Și evadez din visul cel nemuritor.


                                                                                                                        Autor : Lepşa Mihail
                                                                                                  Fotografie : Gianina Bejan

3 mar. 2013

CADOU


Cadou

Inima ta o vreau în astă zi
Legată strâns cu o fundiță albă, mare,
S-o storc, s-o mușc, s-o fac fâșii
Și să le-ndes prin buzunare.

Cutia o păstrez pe-ascuns,
O-mpodobesc cu-al meu parfum
S-adun în ea tot ce-i de nepătruns,
Tot ce-am mai scump, mai bun.

Fundița o s-o creponez
Și-am s-o agăț în cui,
Am s-o privesc și venerez,
Am s-o arăt oricui.

Poate e crud ce am cerut
Dar nu și astă noapte
Căci a ta inimă a început
În al meu piept a bate.



                                                                                                                         Autor : Lepşa Mihail
                                                                                                  Fotografie : Gianina Bejan


2 mar. 2013

MIRAJUL SERII


Mirajul serii

Mă chinui să-ți descos întruchiparea,
Să-ți spun cât de frumoasă ești,
Purtat ca pe un val, mă las dus de chemarea
Cu care veșnic, dulce mă ademenești .

Adorm la pieptul tău simțindu-ți dragostea prin vene,
Mă văd zâmbind, în ochii tăi ca marea,
Aștept să mă săruți încet pe gene,
Să ne răpească seara,
Să alergăm ca doi copii prin iarba deasă,
Să-ți fiu dorința inimii
Să-ți spun că ești a mea aleasă,
Să te sărut de parc-acum m-aș risipi.



                                                                                                                         Autor : Lepşa Mihail
                                                                                                  Fotografie : Gianina Bejan


27 ian. 2013

PE VECI


PE VECI

Îi simt parfumul și în somn,
Îmi umple gândurile toate ,
Mă poartă-n basme și m-alintă,
În fiecare noapte .
Mi-apucă mâna și mă strânge-n brațe,
Schițează zâmbete pe chipul meu,
Îmi poartă inima spre-o dulce fericire
Și îmi transformă restul vieții în clișeu.

O sorb nebun din fiece privire,
Îi gust albastrul ochilor,
Îmi este patimă și izbăvire,
În preajma ei devin nemuritor .

Mă port încet prin al său galben păr
Și-i fur o sărutare,
Mă port încet prin al său galben păr,
PE VECI MĂ ARE .




                                                                                                                         Autor : Lepşa Mihail
                                                                                                  Fotografie : Gianina Bejan