Drumul spre
moarte
Izul rânced al disperării mele
Cutreieră pustiul , deznădăjduit ,
Mi-adună plânsetele în boccele ,
Mă simt de parca-aş fi murit !
Acum , constrâns de-o lungă frământare
Când ştiu că putred sunt şi veştejit
Îmi preţuiesc nespus suflările mai rare ,
Mă simt de parc-aş fi murit !
Flămând şi însetat după o rază de lumină
Mi-e teamă să deschid un ochi ştiind că pentru mine-i asfinţit,
Mai fac un pas în drumul spre ruină ,
Mă simt de parc-aş fi murit !
Cu firul vieţii stors prin al meu putred os,
Cu o durere crâncenă şi-un chin sforţat, am nimerit
Imaginea neclară ,întunecat de luminoasă a visului frumos ,
Mă simt de parc-aş fi murit !
Urechea mi-e zbătută de o cântare-ndoliată
Cuprins de negriuciune în jug sunt mărginit,
Să fie toate astea pentru-o fată ?
Dar ce contează-acum ,căci mort am fost şi iarăş’ am murit !
Mi-e teamă să deschid un ochi ştiind că pentru mine-i asfinţit,
Mai fac un pas în drumul spre ruină ,
Mă simt de parc-aş fi murit !
Cu firul vieţii stors prin al meu putred os,
Cu o durere crâncenă şi-un chin sforţat, am nimerit
Imaginea neclară ,întunecat de luminoasă a visului frumos ,
Mă simt de parc-aş fi murit !
Urechea mi-e zbătută de o cântare-ndoliată
Cuprins de negriuciune în jug sunt mărginit,
Să fie toate astea pentru-o fată ?
Dar ce contează-acum ,căci mort am fost şi iarăş’ am murit !
Fotografie : Gianina Bejan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu